Articole de presă

Împotriva Rezoluţiei prin care România e forţată să recapitalizeze FMI-ul cu 500.000.000 de euro pe an

Liderul PRM a votat ieri, în Parlamentul European, împotriva Rezoluţiei prin care România e forţată să recapitalizeze FMI-ul cu 500.000.000 de euro pe an – Europarlamentarii PDL, UDMR, PSD, PNL şi PC au votat, spre ruşinea lor, în favoarea acestui jaf! Propunerea de Rezoluţie privind controversatul proiect de acord referitor la o uniune a stabilităţiiCiteste mai mult

Festivitatea de inaugurare a noului sediu central al PRM în capitală

Avem plăcerea să vă invităm la inaugurarea noului sediu central al P.R.M., situat în Capitală, Str. Vasile Lascăr, nr. 16 (în apropierea statuii lui C. A. Rosetti). Ceremonia va avea loc vineri, 23 decembrie a.c., la orele 13. Panglica inaugurală va fi tăiată de liderul formaţiunii, dl. Corneliu Vadim Tudor, membru al Parlamentului European. AcestaCiteste mai mult

Românii din Serbia. Liderii atacaţi: Bănuim că ar fi vorba de motive etnice sau religioase

Doi dintre liderii românilor din Serbia care au fost ţinta unor atacuri armate cred că la baza acestora se află motive etnice sau religioase, dar au declarat că nu au fost ameninţaţi şi nici nu au fost vreodată victime ale unor incidente similare, relatează Mediafax. Unul dintre cei care au fost ţinte ale atacurilor esteCiteste mai mult

Românii din Ungaria nu mai au nici bisericâ cu slujire în limba română

Romanii din Ungaria nu mai au nici biserica cu slujire in limba romana. Ungurii din Romania au obtinut, prin grija unui ministru tradator, invatamant in maghiara, de la cresa la universitate, inclusiv Istoria si Geografia. Romanii din Seghedin nu mai au unde sa savarseasca Sfanta Liturghie in limba romana dupa ce au fost dati afaraCiteste mai mult

Românii din Grecia – Lansarea Proiectului: farserotii, moscopolenii si meglenoromanii

Asociatia Bibliotecarilor si Documentaristilor din Romania (ABIDOR), prin presedintele ei, dr. Florin Rotaru si Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni au incheiat, in data de 25 mai 2011, un Contract de finantare nerambursabila pe perioada 14 mai -31 octombrie 2011 in valoare de 35.000 lei, obiectivul acestuia fiind realizarea proiectului “Farserotii, moscopolenii si meglenoromanii – valorificareaCiteste mai mult