Românii din Transilvania – ucişi de unguri pentru vina de a fi “valahi”

(din mărturiile lui Gavril Butcovan, O pagină de istorie scrisă cu sânge. Mărturiile unui supravieţuitor al masacrului de la Ip, Ed. Silvana, Zalău, 2006):

” În vara anului 1940, când Basarabia şi Bucovina au fost ocupate de către Stalin, maghiarii locali au simţit o imensă bucurie, în timp ce noi, românii, ne-am dat seama că ne paşte un mare pericol. Într-o seară, tata s-a adresat mamei cu cuvintele: “Pentru români, a început dezastrul, mă tem că şi pe noi ne vor ocupa ungurii”. Vremurile bune şi-au întors spatele pentru români”

Dupa cedarea Nordului Transilvaniei, prin odiosul Diktat de la Viena, din 30 August 1940, şi după retragerea Armatei Române, la 6 septembrie 1940, şovinismul maghiar – aprins de prevederile Tratatului de la Trianon şi întreţinut de ascensiunea lui Hitler si a lui Horthy – a izbucnit cu violenţă in satele ardelene. Nu numai cei cunoscuţi de multă vreme prin manifestările lor profund anti-româneşti, dar şi maghiari buni şi paşnici până atunci, mânaţi de ură, răzbunare, şovinism şi xenofobie s-au transformat in criminali şi torţionari odioşi ai vecinilor lor români.

Măcelul românilor din Ip a fost pus la cale de comandamentul militar maghiar, de comandamentul civil maghiar, de membrii Gărzii Zdrenţăroşilor (Rongyos Garda), de preotul reformat maghiar Kovacs Bela, de moşierul Farago Pişta, de învăţătorul Ujhelyi Adalbert şi de poştaşul satului – cel care, la 13 septembrie, a făcut un recensământ al tuturor românilor din sat. Conform scenariului, la miezul nopţii de 13 spre 14 Septembrie 1940, soldaţii şi civilii unguri au inceput să tragă cu pistoalele în aer strigând “valahii trag în maghiari”, după care, 10 români consideraţi “vinovaţi” au fost aduşi la Comandamentul militar al companiei de honvezi unde, după schingiuri şi torturi bestiale, au fost împuşcaţi cu gloanţe dum-dum. A fost doar începutul: conducătorii maghiari ai comunei au hotărât ca toţi românii, fără exceptie, să fie executaţi prin împuşcare, in propriile locuinţe! Întreaga comună a fost încercuită de honvezi, apoi echipe mixte “compuse din 5-6 militari cu arme şi câte 2-3 civili purtând ochelari de motociclişti, pentru a nu fi recunoscuţi de către consătenii lor din Ip şi oamenii din satele vecine” s-au constituit în timp record; la orele 3 dimineaţa, in zorii praznicului Inălţarii Sfintei Cruci, a inceput masacrarea românilor; până dimineaţa, în râuri de sânge, 157 de români – născuţi sau incă nenăscuţi – au fost omorâţi cu o bestialitate ce depăşeşte limitele înţelegerii umane.

“Tată, ăştia îi împuşcă pe români!”

“In zorii zilei de 14 septembrie 1940, am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de armă ce răbufneau dinspre casele vecinilor noştri. Era intuneric, şi m-a cuprins o frică ce nu v-o pot descrie în cuvinte. Aveam doar 16 ani. In familie eram de toţi 10 suflete. Părinţii şi 8 copii. Locuinţa era compusă din două camere. Eu, părinţii şi alţi 5 fraţi dormeam într-o cameră, iar în camera mică, ceilalţi doi frăţiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan, şi i-am spus că sunt impuşcaţi românii. Tata nu putea vorbi de emoţie, pentru că bănuia ce ne aşteaptă. Mama o alăpta pe surioara Paulina de 11 luni, iar parcă focurile de arma se înteţeau cu fiecare minut ce trecea. Mama l-a rugat pe tata să se uite pe geam să vada ce se intamplă pe uliţă iar acesta i-a spus ca vede oameni care se plimbă agitaţi. Pentru o clipă mi-am aruncat şi eu ochii pe fereastră. Strada era plină de militari horthyşti şi consăteni maghiari, deveniţi părtaşi la masacru. Mama, dupa ce a aşezat-o pe fetiţă în leagan, i-a spus tatii să meargă să deschidă uşa, ca să nu bata soldaţii în poartă aşa cum au făcut la vecini. Pe când tata a vrut sa deschidă uşa, deja soldaţii erau în curtea noastră. Unul dintre criminalii horthyşti s-a răstit la el, spunându-i să iasă afară din casă. La câteva secunde am auzit cinci bubuituri de armă. Atunci am ştiut ca l-au împuşcat pe tata. Imediat au năvălit în casă trei soldaţi, îndreptând puştile spre noi. S-au răstit şi la noi, bineînţeles în ungureşte, să ieşim afară. Mama i-a intrebat, arătând spre leagan, că ce va întampla cu fetiţa, la care soldaţii i-au raspuns că o s-o crească ei. Când am ieşit l-am văzut pe tata, care zăcea cu faţa în jos lângă peretele casei. M-am indreptat înspre el, moment în care asasinii horthyşti au tras în mine. Cuprins de groază m-am prăbuşit lângă corpul neînsufleţit al tatălui meu. Mi-am dat seama că sunt în viaţă, simţind o arsură puternică. Inima îmi bătea tare pentru că în momentele următoare am văzut cum criminalii i-au executat pe fraţii mei. În faţa casei, la câţiva metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost impuşcată în piept cu cartuşe dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost împuşcat în burtă, iar surioara Ana, de 5 anişori, care, disperată, striga “Unde esti maică?!”, a fost secerată de gloanţele criminalilor. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut sa fugă spre grădină, însă soldatul care-l urmărea l-a împuşcat în cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, “bravii” soldaţi unguri au sfârtecat-o cu baionetele în leagăn. Asupra mamei au tras, rănind-o, însă a apucat să se ascundă sub o căruţă. Cred şi astăzi că şansa mea a fost aceea că nu m-am ridicat de lângă tata şi am stat culcat cu faţa la pământ, în timp ce călăii erau preocupaţi cu uciderea celorlalţi membri ai familiei. Pe lângă mine şi mama au mai scăpat cei doi fraţi ai mei, Ioan, de 12 ani, si Floarea, de 6 ani, care au dormit în camera mică, unde criminalii nu au mai căutat. Bănuiesc că în sinea lor credeau ca au ucis întreaga familie după ce au tras în 7 persoane şi au străpuns-o cu baioneta pe surioara Paulina”"

“Voi suprima pe fiecare valah ce-mi va ieşi în cale! Pe fiecare îl voi suprima! Nu va fi îndurare. Voi aprinde noaptea satele valahe! Voi trece prin sabie toată populaţia. Voi otrăvi toate fântânile şi voi ucide până şi copiii din leagăn! In germene voi distruge acest neam de hoti si ticălosi! Nu va fi pentru nimeni nici o milă! Nici pentru copiii de leagăn, nici pentru mama care va naste copil…” “Nincs kegyelem” (Fără îndurare) – Ducso Csaba, Budapesta, 1939

“Persoanele care n-au putut ieşi din case, bătrânii, bolnavii şi copiii au fost executaţi în interiorul locuinţelor, iar bărbaţii au fost împuşcaţi cu mai multe gloanţe în curtea gospodăriei proprii. Persoanele au fost împuşcate în cap, în piept şi în burtă, după care urma ciopârţirea cadavrelor cu baionetele.”
Inainte de a fi executaţi, mulţi români au fost torturaţi, bătuţi, li s-au tăiat mîinile, nasul, urechile, limba, organele genitale, le-au fost scoşi ochii, femeilor le-au fost tăiaţi sânii, si gravidelor le-au fost scoşi feţii din burtă cu baionetele.
A doua zi, autorităţile au cercetat fiecare gospodărie pentru strângerea morţilor; au fost omorâţi 2 dintre cei 7 supravieţuitori răniţi rămaşi în viaţă, precum şi alţi câţiva români, negăsiţi acasă în timpul nopţii; “.. doi bătăuşi duceau într-o desagă capul copilului Dumitru Bogza, împuşcat cu cartuşe dum-dum pe claia de gunoi, până i-a fost secţionat gâtul”.
Un ţigan “a fost trimis să vadă ce se află în casa vecinilor, iar la întoarcere a răspuns: “Nimic, în afară de un copil culcat în leagăn, care râde”. La scurt timp s-au auzit două împuşcături, ca dovadă că soldaţii horthyşti trăgeau cu arma în orice li se părea românesc, fără pic de omenie şi milă”

“La câini nu le trebuie cruce”
“În dimineaţa zilei de 14 septembrie 1940, la orele 9, căruţele maghiarilor şi ale ţiganilor i-au adunat pe cei împuşcaţi, transportând cadavrele la cimitir pentru a fi înhumate într-o groapă comună, după ce peste corpurile neînsufleţite s-a aruncat var nestins.”
“Mulţi erau mutilaţi înainte de a fi ucişi. Lui Dumitru Chiş i-au scos ochii, iar lui Dumitru Sârca i-au tăiat mâinile, criminalii motivând că acestea au purtat steagul românesc in zilele festive. Cu sadism, lui Pavel Sârca i-au smuls unghiile cu cleştele.
Cu barbarism, soldaţii au scos copilul cu baionetele din soţia lui Gheorghe Lontea, când aceasta se afla în durerile naşterii.
Ana Buboi, gravidă în luna a opta, a fost spintecată cu baioneta, la cimitir, pentru a vedea ce pui de valah poartă in pântec. Tot la cimitir, două persoane, Maria Sârca de 40 de ani şi Maria Olla de 15 au fost aruncate în groapă de vii, după cum spun martorii oculari.
Bietul meu tată, Mihai Butcovan a fost impins în groapă cu lopata de către ţigani, care evitau să pună mâna pe el motivând că a fost “mare valah”. Morţii erau foarte mulţi, iar groapa insuficient de adâncă, de aceea cadavrele au fost aşezate unele cu capul spre apus, iar altele, cu capul spre răsărit, pe mai multe rânduri, grosimea stratului de pământ de deasupra groapei fiind doar de 50 centimetri.
Cu un gest creştinesc, Nagy Balint Senior, aflat la cimitir, a zis către cei prezenţi lângă groapa martirilor: “Să le spunem celor rămaşi in viaţă că le pot pune cruci celor morţi”. La care, locotenentul Vasvari Zoltan a replicat tăios: “La câini nu le trebuie cruce”

“Faină clacă de gunoi s-a făcut”

“Aruncaţi de-a valma în groapa comună, morţii au fost înhumaţi sumar, cadavrele fiind împinse în groapă cu lopeţile de către ţigani. Unii maghiari din Ip, în timp ce se întorceau de la groapa comună a acelora pe care i-au masacrat, rosteau cinic şi dezgustător: “Faină clacă de gunoi s-a făcut.”"
Trebuie spus că au existat si maghiari care nu au participat la masacru, mai mult, chiar au salvat familii de români.

“O să vezi tu ce păţeşti, pentru că te crezi mare valah”

Bilanţul atrocităţilor săvârşite de autorităţile horthyste asupra populaţiei româneşti din Transilvania de Nord, în intervalul 30 august 1940 – 1 noiembrie 1941: sute de crime bestiale, schingiuiri, bătăi, arestări, profanări, devastări în masă, devastări răsleţe, internari în lagăre, tâlhării, jafuri, devastări de sate româneşti, pângăriri, profanări, incendieri, dărâmări de biserici, expulzari ale populaţiei româneşti.
Statistici din URMAŞII LUI ATILLA de RADU THEODORU, Editura MIRACOL, Bucuresti 1999:
•   In judeţul Sălaj: 436 de crime bestiale; 235 de schingiuiri; 602 de bătăi cumplite organizate; 978 de arestări; 9 profanări; 22 de devastări organizate; 91 de devastări savârşite individual.
•  In judeţul Someş: 38 crime bestiale; 34 schingiuiri; 329 bătăi cumplite; 1223 arestări; 5 profanări 2 devastări organizate; 17 devastări savârşite individual.
•  In judeţul Bihor: judet tinta al hungarismului din epoca 1867- 1919: 151 crime bestiale; 203 schingiuiri; 951 bătăi salbatice; 2593 arestări; 7 profanări ; 5 devastări organizate; 21 devastări facute de bestii cu chip hungaroid.
•  In judeţul Satu-Mare: 28 asasinate; 164 schingiuiri; 451 bătăi salbatice; 1157 arestări; 14 profanări ; 11 devastări organizate; 8 devastări horthysto-comunisto-udemeriste.
•  In judeţul Cluj: 174 crime bestiale; 216 schingiuiri; 701 bătăi salbatice; 6369 arestări; 12 profanări ; 7 devastări colective; 93 devastări.

Acelaşi statut pentru judeţele Trei Scaune, Ciuc, Năsăud, Odorhei, Maramureş.

Se adaugă: schingiuirile in masa, la Belini, 22; la Poiana Sărată 14 (jud.Trei Scaune); 20 la Miercurea Nirajului – Mureş; 13 la Carei, 37 la Cosniciul de Jos, 22 la Horea, 25 la Ianculeşti, 29 la Morca, 33 la Scărişoara Nouă, 11 la Zalău astea toate numai in judeţul Sălaj; apoi bătăi le in masă: 56 numai la Diosig, 165 la Oradea, 334 la Mihai Bravul, judeţul Bihor, ca să nu incarc constiinţele ungurimii din Mureş, Trei Scaune, Sălaj, Somes, Ciuc, unde la Gheorghieni s-au inscris spre necinstea lor vesnica 223 de bătăi in masa; Nasaud Cluj şi Satu Mare. Dărâmări de biserici româneşti: in Mureş la Panet, in Trei Scaune la Borosneul Mare, Capeni, Camandia, Zagon; in Ciuc la Borsec si Ditrau: la Odorhei in Aldea, Biborteni, Craciunel, Varghis, Meresti, Ocland, Racosul de Sus; in MaraMureş la Bistra…
In judeţul Trei Scaune: Covasna unde au fost devastate 80 de case româneşti; Lunca Ozunului, Valea Mare, Ozun, Zabala, Zagon;In Sălaj: Horea, Istrau, Ianculeati, Ip, Lucaceni, Marba Noua, Scarisoara Noua,Trăznea; in Ciuc: Tulghes, Frumoasa, Bicazul Ardelean; in Cluj: Manastur, Baciu, Chiuteni, Cojocna, Floresti; in Bihor: Diosig, Iosia- Colonie, Mihai Bravul, Salard, Salonta-Colonie, Sohodol-Lazuri; in Satu- Mare: Gelu, Istrau, Lazuri, Lucaceni, Principele Mihai, Colonel Paulian.
La toate crimele, samavolniciile şi holocaustul impotriva populaţiei romaneşti din teritoriul cedat au participat, conform unui plan comun de exterminare, Armata Regală Ungară, prin unitaţi şi sub-unităţi dislocate in teritoriu, coordonate de Biroul 2 al Marelui Stat Major; Magyar Kiralyi Rendorseg-Poliţia regală maghiară, instalată ân toate capitalele de judeţ şi in oraşele de subordonare judeţeană; secţia specială din Capitanatul general al politiei, Kozbiztonsagi Osztaly sau secţia siguranţei publice; corpul detectivilor şi serviciul de apărare al statului – ALLAMRENDESZETI OSZTALY. Tot acest eşafodaj al terorii sprijinit activ de organizaţiile paramilitare şi teroriste încadrate cu unguri.localnici şi de informatorii alcătuiţi din preoţi catolici, unitarieri, protestanţi, din invăţătorimea ungurească, funcţionărime şi elementele declasate ale societăţii.
Până la 23 august 1944 totalul expulzaţilor şi al refugiaţilor din teritoriul cedat, Transilvania de Nord, s-a ridicat la peste 500.000 de români.”
Ororile crimelor ungare împotriva românilor l-a îngrozit până şi pe Gyorgy Ferenczy, gazetar secui, activ la Budapesta, Satu Mare şi Cluj, care a editat gazeta KIMANDOM – Ma pronunt. Din volumul GOLGOTA TRANSILVANIEI, Arad 1940 si editia II-a, Bucureşti, 1941:
“Asasinatele şi execuţiile se ţin lanţ şi toate acestea doar pentru că unica vina a nenorocitelor victime este aceea de a se fi născut român… pe pămantul Golgotei din Transilvania, unde vântul suflă leşurile celor spânzuraţi, unde cadavrele martirilor asasinaţi cu o sălbatică cruzime vestesc că instinctul bestial s-a eliberat şi barbarismul şi răzbunarea joacă dansul sălbatic al morţii… A chinui… cu un vandalism necruţător oameni lipsiţi de apărare – este nemaiîntâlnit in istoria statelor civilizate ale Europei… nu-mi rămâne altceva decât să mă ruşinez că m-am născut secui-maghiar şi să reneg şi faptul că am învăţat prima oară să mă rog lui Dumnezeu in limba maghiară.”

La 68 de ani de la martirajul românilor ardeleni, de Ziua Inălţarii Sfintei Cruci, să cinstim memoria tuturor martirilor neamului românesc. O zi de post, un gând pios, o lumânare şi o rugăciune pentru milioanele de români care au îndurat, de secole, moarte mucenicească pentru vina de a fi români:
A. Transilvania sub stăpânirea maghiară
Războiului naţional din 1848-1849: 40.000 de români omorâţi de unguri şi secui, printre care: 4 prefecţi şi 10 tribuni, 100 de centurioni căzuţi în lupte, 100 de preoţi şi protopopi spânzuraţi, 300 de sate arse, restul pieriţi, tăiaţi, împuşcaţi, spânzuraţi, căzuţi în lupte. 40.000 de martiri – jertfa cea mai mare şi mai grea a românismului militant şi progresist din secolul al XIX-lea – căzuţi pe frontul de onoare şi de salvare naţională pentru ca Transilvania să nu devină şi să nu rămână parte integrantă a Ungariei.

1902-1912: jandarmii unguri au impuscat fara motive peste 300 de romani
1918: Masacrul de la Beliş; ucişi prin tortură 40 de ţărani si 5 ţărănci. Trupurile celor muceniciţi, unele dând încă semne de viaţă, au fost clădite în magazia de cartofi a exploatării, după care li s-a dat foc
1918-1919: dorinţa de eliberare a românilor de sub jugul imperiului austro-ungar va fi scump plătită: soldaţii unguri şi secui bolşevici vor trece la execuţii în masă: sute de ţărani români torturaţi, împuşcaţi, jefuiţi, profanaţi şi in final, arşi pe rug – mulţi dintre ei încă vii – pentru a se şterge urmele masacrelor; 300 de omoruri săvârşite numai în judeţul Arad.
30 august 1940 – 1 noiembrie 1941: sute de crime bestiale, schingiuiri, bătăi, arestări, profanări, devastări in masă, devastări răsleţe, internări în lagăre, tâlharii, jafuri, devastări de sate româneşti, pângăriri profanări, incendieri, dărâmări de biserici, expulzări ale populaţiei romaneşti în satele ardelene Aita Seacă, Câmpia Turzii, Ciumirna,Cucerdea, Hâda, Halmăjd, Hodoş, Huedin, Ianculeştii, Ip, Lăscud, Luduş, Moisei, Mureşenii de Câmpie, Prundu Bârgăului, Sărmaşu, Trăznea, Zalău, etc.
•  7 – 10 septembrie 1944: la Corneşti, în înfruntarea armatei române cu cea maghiară, 51 de soldaţi români au fost ucişi, dintre care, 23 de prizonieri români, căzuţi pradă în mâinile bandelor horthyste au fost supuşi celor mai abominabile torturi: li s-au tăiat urechile, nasul, li s-au scos ochii, li s-au făcut tăieturi groaznice în abdomen, unde le-au fost băgate palmele mâinilor, unora le-a fost tăiat sexul şi băgat în gură.
•  16 – 17 septembrie 1944: la Sărmaşu,Mureş, au fost ucişi, bestial, 126 de localnici, în majoritate evrei
14 octombrie 1944: la Moisei, Maramureş, 30 de ţărani români au fost împuşcaţi

B. Basarabia, Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa – ocupate de Armata rusă in urma ultimatumului sovietic

“Vai, Neamul meu – în gropi de var! Fără de Cruce… Nici Altar
Sau ridicati în dricul verii… Un drum de oase prin Siberii !” Mihai Prepeliţă, Cernăuţi

Începînd din 28 iunie 1940: Basarabia, Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa: sute de mii de români torturaţi, executaţi, deportaţi în Nordul Inghetat, Siberia, Kazahstan; pînă la 1 ianuarie 1952, 1 milion dintre cei 3,2 milioane de locuitori ai Basarabiei dispăruseră.

•  28 iunie 1940 – 22 iunie 1941: 300.000 de români basarabeni şi bucovineni deportaţi în lagărele din Nordul Ingheţat
•  1941 - “Spre graniţă, că aici nu mai avem ce sta! Ori viaţă, ori moarte, ori libertate, ori mormânt!”
Masacrarea, de către armata bolşevică, a românilor din teritoriile ocupate care doreau să treacă graniţa în România:
•  în comuna Bahrinesti în noaptea de 21 ianuarie 1941 au fost ridicate cu forţa de armata sovietică 150 de persoane şi duse cu săniile către Adâncata, fara a se mai şti vreodata de soarta lor.
•  aprilie 1941: incendierea caselor românilor din comuna Târnauca
•  6-7 februarie 1941, satul Lunca pe Prut: 300 de oameni ucişi şi aruncati în trei gropi comune
•  1 aprile 1941: chemaţi de dorul libertăţii, mii de bucovineni, bătrâni, bărbaţi, femei sau copii din Pătrăuţii de sus şi Pătrăuţii de jos, Cupca, Suceveni, Priscăreni, Carapciuc sau Iordaneşti, au pornit – cu icoane, prapuri şi cruce din cetină – prin pădurea Camencii spre Fântâna Albă. Aproape de noua frontieră, la Varniţa, satul Fântâna Albă, grănicerii sovietici ii asteptau ascunşi în pădure; au tras din plin, încontinuu, secerând mii de vieţi; supravieţuitorii au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia, unul cate unul. In final, i-au aruncat pe toti – vii, morţi sau muribunzi – in gropi comune. “Câteva zile se mişca pământul!” povesteau martorii oculari.
•  22 iunie – 16 iulie 1941: zeci de mii de soldaţi români, căzuţi în luptele pentru eliberarea Basarabiei, zac în 200 de gropi comune sau locuri neîmprejmuite, părăginite, fără cruci – profanate de ruşi şi ucraineni. Bătălia de la Ţiganca: “Se trăgea nebuneşte. Soldaţii cădeau ca seceraţi. Apa Prutului era roşie de atâta sânge. La mici distanţe, pe Prut se formaseră poduri din trupurile ostaşilor români împuşcaţi de sovietici.” Pe osemintele martirilor romani, bolşevicii au ridicat ferme de vaci, porci sau stâne de oi
•  12/13 Iunie 1941: peste 13.000 de familii de români deportate în Siberia şi Kazahstan
•  1944 – 1948: 250.000 de români basarabeni şi bucovineni deportaţi
•  1946 – 1947: 200.000 – 300.000 de români morţi în urma foametei provocată de Stalin
6 iulie 1949: 11.324 familii basarabene deportate
•  1954 – 1964: 300.000 de români deportaţi în Rusia şi Kazahstan

C. restul României
•  71.000 de militari români căzuţi în Razboiul de Reintregire a Ţării, pornit in zorii zilei de 22 iunie 1941 si sfârsit tragic la 23 august 1944
•  deportarea – ca urmare a “capitulării fără condiţii” de la 23 august 1944 – a 114.000 soldaţi si ofiteri români, făcuţi prizonieri de război ai Armatei Roşii, în lagărele gulagului sovietic – Kazahstan, Siberia, Nordul Ingheţat – din care doar câteva mii s-au mai întors
•  osuarul din mlaştina râului Balţi, Basarabia, compus din 50.000 schelete de soldaţi români – din unităţi ale Armatei Regale Române, care în primăvara 1944 au constituit prima linie de rezistenţă împotriva Armatei Roşii
•  barbaria dinamitării, de către Armata Roşie în retragere, a cimitirelor militare româneşti, începând cu Monumentul “Recunoştinţă Eroilor Neamului” ridicat în 1941 în Basarabia, la Ţiganca, la cota 102
•  ocuparea ţării de către Armata Roşie a însemnat un val de crime în rândul populaţiei civile, crime de proporţii înca necunoscute
•  10.000 martiri ai rezistenţei armate anti-comuniste şi anti-sovietice din munţi (1946 – 1958), unica în lagarul comunist
•  30.000 de ţărani ucişi la colectivizarea forţată a ţărănimii (începând din 1949), cand sate întregi au fost mitraliate şi nimicite cu tunurile, fiind afectaţi 12.000.000 de ţărani;
•  deportările masive din perioada 1949 – 1960 s-au soldat cu încă 200.000 de ţărani morţi în lagărele de munca sau închisori.
•  conform Raportului Harghita-Covasna, în zilele revoluţiei din Decembrie 1989 şi după aceea, înjudeţele Harghita şi Covasna au fost comise, de către secui şi maghiari, crime bestiale împotriva românilor; sub imbolduri revizioniste, şovine: “Moarte valahilor!”, “Horthy, Horthy!”, “Trăiască Ungaria!”, “Ardealul la Ungaria!”, “Acum ori niciodata!” – la Cristuru-Secuiesc, Gheorghieni, Târgu Secuiesc, Baraolt, Odorhei, Gheorghieni, Miercurea Ciuc, Ciumani, Zetea, Capâlnita, Secuieni, Bradesti – pe lângă devastarea şi incendierea sediilor miliţiei şi securităţii / cu toate că autorităţile nu au acţionat impotriva revoluţionarilor / furia revoluţionară s-a transformat în vendeta împotriva românilor. Au fost omorâte 7 persoane, dintre care 4 români şi 3 maghiari. Doi maghiari au fost omorâţi pentru că au încercat să ia apărarea colegilor lor români, fiind consideraţi trădători ai secuilor şi maghiarilor. Cadavrele au fost profanate, mai cu seamă cel al maiorului Agache Aurel de la miliţia din Târgu Secuiesc: într-un ochi i s-a înfipt o monedă, în celălalt emblema de pe caschetă, pe gură i s-a pus un şobolan mort, în final încercându-se arderea cadavrului; în comuna Dealu, un grup de maghiari l-au omorât pe plutonierul Cheuchişan Liviu Teofil în mod bestial, in fata sotiei si a celor 2 copii mici, încercând să-l jupoaie cu furculiţa şi să dea foc cadavrului, dupa care au incendiat locuinta; soţia si cei doi copii au fost salvaţi din flacari de catre un secui
•  1992, Războiul din Transnistria, Războiul Limbii Române: sute de români schingiuiţi, torturaţi, împuşcaţi, arşi de vii, jupuiţi de vii, bătuţi de vii pe Cruce, aruncaţi in Nistru, uneori înveşmântaţi în tricolorul sfânt, de către armata a 14-a rusă, gardişti, cazaci, ruşi, ucraineni.

  • Niksecure

    de ce maghiari au partid politic in romania si turci (5% din Germania)  nu au partid politic?